Marea Revoluție bolșevică (1917)

Marea Revoluție bolșevică (1917)

Pe 6 și 7 noiembrie 1917 (respectiv 24, 25 octombrie 1918, conform calendarului iulian), a început revoluția bolșevică sau Revoluția din Octombrie din Rusia.

Mișcarea aceasta socială a dus la răsturnarea autocrației și înlocuirea sa cu un regim totalitar, bazat pe pedepsirea, până la exterminare, a tuturor persoanelor bănuite că ar face parte din burghezie. Revoluția a fost condusă de Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut ca Vladimir Ilici Lenin, politician și revoluționar ajuns cu ajutorul Germaniei Imperiale din Elveția în Rusia, unde a determinat finalmente populația să se răscoale împotriva regimului țarist. A

lături de alți partizani ai cauzei bolșevice, Lenin a lansat o lovitură de stat sângeroasă împotriva guvernului provizoriu, condus de Alexander Kerenski, instalat în palatul de iarnă de la Petrograd (St. Petersburg) după abdicarea țarului Nicolae al II-lea Romanov. Garnizoana militară din Petrograd, unde staționau soldați care păzeau orașul, a primit ordin să intervină împotriva manifestanților care veneau spre palat, însă soldații nu au intervenit, nemulțumiți de măsurile luate de Kerenski.

Astfel, garnizoana care trebuia sa apere guvernul provizoriu a trecut de partea revoluției. Din pricina acestui lucru, Kerensky a rămas în dimineața zilei de 6 noiembrie aproape fără nici un sprijin militar pe care să conteze împotriva bolșevicilor, motiv pentru care fuge din Petrograd, pregătind puținele trupe loiale care încă îl mai susțineau.

Marea Revoluție bolșevică (1917)
Pentru această revoluție, bolșevicii au mobilizat muncitori, studenți, cerșetori, femei, pe care i-au organizat într-un batalion. La ora 21.40, bolșevicii au înconjurat Palatul de Iarnă cu trupe, pe care le-au denumit Gărzile Roșii. La ordin, trupele au luat cu asalt Palatul de Iarnă și au preluat puterea, schimbând cursul istoriei Rusiei pentru următorii 70 de ani.

Neliniști sociale

De la începutul secolului al XIX-lea, Rusia Imperială a trecut prin multiple transformări sociale și politice care au determinat apariția mișcărilor sociale în secolul al XX-lea. Cu toate că, în urma Revoluției franceze, apare conceptul de cetățean și ulterior apare și conceptul de națiune, țară, în Rusia secolului al XIX-lea, cetățenii erau considerați supuși ai țarului, fără drepturi, doar cu obligații față de conducător și țară. Rusia Imperială trece prin ample schimbări determinate de industrializare, dar și de puternica influență franceză asupra aristocrației interne. Educația era un lux pentru oamenii din societate, fiind o discrepanță mare între palate și case din chirpici.

Alături de aceste diferențe, era un mediu social viciat de corupția generală în instituții și din interiorul aristocrației. Guvernarea autocrată presupunea supunerea totală a guvernului în fața țarului, care avea drept de viață și de moarte asupra poporului său. Scriitori precum Fiodor Dostoievski sau N. Gogol surprind tristețea și tensiunea socială a populației, într-o societate bazată pe statut și rang.

Citește și ..  Bătălia de la Marathon (490 î.e.n.)

Marea Revoluție bolșevică (1917)
Dostoievski suprinde în cartea sa, ”Amintiri din Casa Morții”, tabloul trist al lagărelor de concentrare și închisorilor din Siberia, unde persoanele care criticau regimul țarist au fost trimise pentru a fi încarcerate. Mikhail Lermontov a descris societatea aristocratică rusească în romanul său ”Un erou al timpului nostru” (Gerój nášego vrémeni) cufundată în scenarii, isterii și dueluri pentru supremație individuală pe scara ierarhică. În acest contexte sumbre, în anul 1848, Karl Marx scrie ”Capital”, opera care nu a apărut în Rusia, dar l-a influențat puternic pe Lenin, alături de scrierile lui Engels în construirea guvernării bolșevice. Revoluția din 1848 nu a ajuns în Rusia, dar ecourile sale au fost preluate ulterior. Din timpul războiului din Crimeea (1853-1856), Rusia fusese respinsă de foștii săi aliați cu care pusese capăt stăpânirii lui Napoleon, în 1815.

Din 1856, în Rusia încep o criză alimentară și una socială. Rusia își pierde statutul de mare putere încetul cu încetul și este nevoită să treacă printr-un proces de modernizare și expansiune până la finalul secolului al XIX-lea. Constant, Rusia imperială a luptat împotriva Imperiului Otoman, care a reprezentat principalul ei inamic. Din dorința de a avea acces la gurile Dunării și în Marea Mediterană, Rusia a încercat între 1853-1856 și 1876-1878 și învingă Imperiul Otoman, dar acest lucru se întâmplă doar în 1877-1878, în timpul Războiului Ruso-Turc.

Ultimul țar al Rusiei

În anul 1894, Nikolai Alexandrovici Romanov a fost încoronat ca Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, după decesul tatălui său, Alexandru al III-lea. Venirea pe tron a lui Nicolae a fost văzută ca o speranță de mulți oameni care așteptau o reformă necesară la nivelul societății ruse. Acest lucru nu a fost posibil, întrucât, spun istoricii, țarul Nicolae al II-lea a fost prea mic pentru vremurile mari care așteptau Rusia Imperială. Încă din finalul secolului al XIX-lea, în Rusia au început răscoalele populației împotriva condițiilor slabe de trai și crizei alimentare acute.

Țarul nu a înțeles aceste semnale și apeluri ale populației, reprimând aceste proteste prin foc armat. Conștiente că puterea Rusiei scădea, între 1904 și 1905, Rusia și Japonia intră în război, confruntare din care Rusia iese învinsă, provocând uimire în marile cancelarii occidentale. Japonia, care era încă stat la nivel aproape medieval la începutul secolului al XIX-lea trece prin transformări importante și reușește, astfel, să învingă.

Tot în 1905, are loc o altă răscoală a muncitorilor, cunoscută ca prima mare revoluție care a fost reprimată sângeros de armata țaristă. În istorie, intervenția militară a rămas cunoscută ca Duminica roșie (Крова́вое воскресе́нье).
Eșecul acesta a fost determinat de lipsa de comunicare celor responsabili în ceea ce privește dorințele și obiectivele pe care le urmăresc în această revoluție. Acest episod și umilința militară din partea Japoniei l-au determinat pe țar să promită în interiorul Dumei de Stat o viitoare reformă în toate sectoarele.

Citește și ..  Războiul Spaniol de Succesiune (1701-1714)

Această reformă nu a mai apărut însă, iar problema Rusiei s-a afundat până când nu a mai existat o soluție. În 1902, Lenin a publicat primul său manifest, intitulat Ce este de făcut? (Что дѣлать? Наболѣвшіе вопросы нашего движенія), prin care scotea în relief câteva probleme din Rusia și pregătea populația pentru acțiunile subversive. În 1905, Lenin ajunge în Rusia, unde stă până în 1907, când e trimis în exil.

Primul Război Mondial

Marea Revoluție bolșevică (1917)
Rusia a negociat cu Antanta pentru intrarea în Primul Război Mondial, deși multe persoane au sfătuit țarul să nu intre în război întrucât acest lucru ar fi aruncat țara într-o criză profundă. Țarul însă s-a retras treptat în reședințele sale, precum Livadia, unde s-a izolat de problemele reale a țării, nefiind conștient de acestea decât în momentul în care a fost silit să abdice. Intrarea în Primul Război a fost încununată cu succese în primă fază, însă pregătirile ineficiente, lipsa armamentului, criza alimentară și înfrângerile suferite ulterior au provocat nemulțumire și creșterea tensiunii sociale în țară. Țăranii care au fost recrutați și trimiși la război, au fost echipați inclusiv cu furci și trimiși să lupte împotriva unor militari înarmați cu puști.

Din 1914, Lenin începe să se opună intrării în război. În 1916 publică lucrarea ”Imperialismul”, prin care face o analiză asupra exploatării de către țările mari (dezvoltate sau imperii), a resurselor. Nimeni nu s-a gândit ca revoluția ar prinde contur în Rusia, întrucât țara a fost majoritar agrară la momentul anului 1917, fiind într-un proces de industrializare ce a începuse din secolul al XIX-lea. În momentul în care Marx a scris „Capitalul” sau manifestul Partidului Comunist, el a încercat în paginnile sale să prezică, eventual să inducă ideea de revoluție în Marea Britanie sau Germania. Una dintre tezele fundamentale ale lucrării lui Marx este revoluția industrială, necesară pentru a exista o clasă muncitoare exploatată.

Pe 23 februarie (8 martie pe stil nou) a început prima revoluție care a dus la abdicarea țarului și instalarea unui guvern provizoriu condus de Gheorghi Evghenievici. Revoluția din februarie aduce în stradă 130.000 de muncitori, care au cerut schimbarea condițiilor de trai. Sub presiunea lor, dar și a unei bune părți a garnizoanei de Petrograd, țarul Nicolae al II-lea e silit să abdice, fiind reținut, împreună cu toată familia prima dată la Palatul din Czarskoie Selo și, ulterior, la Ekaterinburg, într-un palat de lângă Tobolsk. În locul lui Nicolae al II-lea a fost solicitat Marele Duce Mihai, care însă nu a dorit să ocupe tronul într-o perioadă atât de tensionată.

Citește și ..  Războaiele revoluționare franceze (1792-1802)

Marea Revoluție bolșevică (1917)
Provizoriu a fost instalat, în locul lui Nicolae, prințul Lvov. Guvernul condus de Gheorghi Evghenievici nu a rezistat mult, din pricina presiunilor exercitate asupra sa și a lipsei de inițiativă, întrucât populația aștepta măsuri imediate pentru stabilizarea economiei și încetarea războiului. Kerenski a reprezentat singurul politician de orientară socialistă din guvernul provizoriu, restul fiind liberali. El a fost o figură emblematică a perioadei provizorii, fiind atât ministru al Războiului, din mai 1917, și prim-ministru din iunie 1917.

Trenul lui Lenin

Germania a sesizat oportunitatea de a destabiliza Rusia prin intermediul lui Lenin, fără a prevesti faptul că reîntoarcerea lui Lenin în Rusia ar produce o revoluție. În 1917, în secret, oficialitățile germane i-au pus la dispoziție lui Lenin un tren din Elveția, unde se afla în exil alături de alți partizani. Lenin primește garnitura, denumită ”trenul sigilat”, cu care vine în Rusia alături de 31 de exilați. Ajuns în Rusia, Lenin începe să militeze împotriva guvernului provizoriu și împotriva condițiilor mizere. În toamna anului 1917, el reușește să unească muncitorii și alți nemulțumiți într-o forță care l-a determinat pe Kerenski să renunțe la putere în favoarea unui guvern revoluționar. Începe asaltul împotriva instituțiilor strategice din Petrograd. Lenin și muncitorii ocupă clădirea guvernului, în timp ce Kerenski și restul guvernului provizoriu părăsesc orașul.

Marea Revoluție bolșevică (1917)
După căderea guvernului provizoriu condus de Alexander Kerenski, a început un război civil între roșii (comuniștii) și albii (exilul, liberalii și aristocrații). În martie 1918, Rusia a semnat un tratat cu Puterile Centrale, la Brest Litovsk, prin care iese din război. În vara aceluiași an, bolșevicii au executat familia imperială Romanov, de teamă că albii vor încerca să-l elibereze pe țar, care a fost ținut la Ekaterinburg. Rămășițele lor au fost redescoperite abia în 1991 și mutate la Sankt Petersburg.
Prin această revoluție sovieticii au instaurat un regim expansionist, care a durat în Rusia până în 1991.

Lasă un comentariu
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]
Visited 1 times, 1 visit(s) today
Distribuie