Războiul Civil Spaniol (1936-1939)

Războiul Civil Spaniol

În contextul instabilității politice și a crizei economice care a cuprins Europa în anii 30 Spania nu a fost o excepție. Scurta perioadă în care a existat cea de-a Doua Republică Spaniolă (1931 – 1936) s-a evidențiat prin neînțelegeri și rivalități la nivelul clasei politice, care au împiedicat rezolvarea problemelor existente în statul spaniol. Incapabilitatea clasei politice și problemele care afectau societatea aupermis apariția forțelor politice de extremă dreapta.

Acum ne poți urmări și prin WHATSAPP!

Sprijinit de regimul fascist al lui Mussolini și de cel național-socialist al lui Hitler, Falanga Spaniolă a fost principala forță de extremă dreapta și cel mai puternic adversar al Republicii Spaniole. Numărul crescând de membrii și sprijinul unor lideri militari cu tendințe anti-republicane au produs temeri în rândul clasei politice conducătoare.

Cu toate că tensiunile politice din anul 1936 prevesteau un conflict de mari proporții, nu s-a luat nici o măsură înafară de indepărtarea generalilor cu tendindţe anti-republicane, precum generalul Franco, care a fost transferat în insulele Canare. Acest lucru nu i-a împiedicat să se folosească de loialitatea forţelor lor militare în desfăşurarea unei lovituri de stat.

Războiul Civil Spaniol

În ziua de 17 iulie 1936, la ora 17:00, conform planului, a fost declanşată lovitura de stat în Marocul spaniol. În urma intervenţiei rapide a rebelilor naţionalişti, jumătatea ţării, împreună cu posesiunile extra-europene spaniole au ajuns în mâinile lor. Centrul ţării, împreună cu nordul şi coasta de est au rămas sub controlul fragil al guvernului republican.

Având în vedere că majoritatea armatei, printre care cele mai importante unităţi, se afla de partea rebelilor naţionalişti, puterea guvernului republican de a respinge lovitura de stat era aproape inexistentă. Reuşita republicanilor de a păstra controlul asupra unei jumătăţi din Spania (cu precădere importantele centre urbane şi industriale) le revine sindicatelor, organizaţiilor muncitoreşti şi grupărilor anarhiste şi socialiste, care au mobilizat muncitorii şi au împărţit arme în rândul populaţiei. Iniţiativa a fost condamnată de guvernul republican, însă s-a dovedit a fi o rezistenţă eficientă de moment împotriva forţelor naţionaliste.

Citește și ..  Operațiunea "Market Garden" (1944)

Persecuţiile taberei republicane („Teroarea Roşie”)

Războiul dintre republicani şi naţionalişti a reprezentat apogeul unui conflict care exista şi care s-a intensificat de-a lungul unei perioade îndelungate. În această perioadă, fiecare tabără şi-a dezvoltat propria structură şi identitate. De asemenea, fiecare şi-a dezvoltat propria propagandă şi, implicit, şi-a identificat foarte clar care îi sunt duşmanii.

Pe lângă forţele de dreapta, care s-au dovedit a fi duşmanul propriu-zis al republicanilor, forţele de stânga îi considerau duşmani şi i-au tratat ca atare şi pe marii industriaşi, proprietari funciari şi clericii catolici. Pe scurt, toţi cei care nu erau compatibili cu ideologiile de extremă stânga erau dispreţuiţi şi văzuţi ca un pericol în societatea Spaniei Republicane.

În mod ironic, lovitura de stat din iulie a rebelilor naţionalişti a favorizat pornirea revoltelor conduse de grupări anarhiste şi socialiste, grupări care ulterior au preluat puterea din mâinile guvernului republican. Primele luni ale războiului s-au caracterizat prin numeroase execuţii şi acţiuni violente organizate de ambele părţi. Astfel cea mai mare parte a victimelor din primele luni ale războiului nu au fost în bătăliile propriu-zise, ci au rezultat în urma acţiunilor îndreptate înspre populaţia civilă.

Biserica Catolică a fost una din principalele ţinte ale propagandei republicane. Ea a fost văzută încă dinaintea războiului ca principalul susţinător al forţelor de dreapta şi conservatoare, fapt ce i-a adus ura muncitorimii şi a păturii sărace a populaţiei. „Extazul” republican din primele luni ale conflictului a produs cea mai mare parte din pagubele Bisericii Catolice înregistrate de-a lungul războiului. S-a estimat că mii de preoţi, călugări, maici şi alţi slujbaşi ai Bisericii Catolice şi-au pierdut viaţa în urma execuţiilor republicane, iar acţiunile de incendiere a lăcaşurilor de cult şi de profanare a cimitirelor au distrus aproape în totalitate posesiunile bisericii din teritoriile controlate de republicani.

Citește și ..  Cruciada Copiilor (1212)

Numărul victimelor „Terorii Roşii” din Spania este estimat a fi între 38.000 şi 72.000.

Războiul Civil Spaniol

Persecuţiile taberei naţionaliste („Teroarea Albă”)

Acţiunile rebelilor naţionalişti împotriva opozanţilor lor diferă din câteva puncte de vedere faţă de cele ale republicanilor. Dacă în tabăra republicană, execuţiile şi distrugerile au fost caracterizate printr-o acţiune neorganizată şi aleatoare, persecuţiile naţionaliştilor au urmat un plan bine pus la punct de către conducătorii militari, ceea ce îi îndeamnă pe unii specialişti să numească „Teroarea Albă” un genocid în toată regula.

De asemenea, faţă de tabăra republicană, ţinta naţionaliştilor era oricine avea vederi politice de stânga sau oricine era împotriva politicii de extremă dreapta a Falangei Spaniole. Rolul execuţiilor şi a violenţelor naţionaliştilor a avut un rol psihologic important. Ele făceau parte din procesul de „curăţare” (limpieza)şi aveau o componentă psihologică foarte importantă – aceea de a stârpi orice formă de tendinţe politice de stânga din societatea spaniolă, chiar dacă însemna folosirea execuţiilor şi a actelor de violenţă ca un mod de a-i speria pe opozanţi.

În ultimul rând, persecuţiile taberei naţionaliste nu s-au terminat odată cu sfârşitul războiului. Respectând politica de limpieza, ele au continuat până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. Odată cu instalarea completă a dictaturii lui Franco, acţiunile violente şi execuţiile în masă din timpul războiului iau, oficial, sfârşit. Cu toate acestea, regimul francoist va continua să păstreze în legalitate numeroase practici condamnabile, tipice statelor autoritar-fasciste:încarcerarea şi executarea opozanţilor politici, folosirea torturii şi a taberelor de muncă silnică, internarea homosexualilor în instituţii de boli mentale şi îngrădirea drepturilor femeilor.

Se estimează că între 150.000 şi 400.000 de persoane au căzut victime „Terorii Albe”.

Citește și ..  Războiul peloponesiac ( 431-404 î.Hr )

Războiul Civil Spaniol – o concluzie dincolo de ideologie politică

Războiul Civil din Spania a urmat un scenariu tipic:în contextul divizării societăţii şi a tensiunilor formate între cele două părţi apare un eveniment care reprezintă scânteia ce aprinde butoiul cu pulbere. Odată declanşat, conflictul va dura până când vor ieşi la iveală atât câştigătorul, cât şi învinsul din confruntare.

Analizând din acest punct de vedere sociologic, observăm un tipar care se întâlneşte la toate războaiele civile, indiferent de etnie, religie sau ideologie politică. Analizând cauzele Războiului Civil Spaniol, putem deduce greşelile conducerii celei de-a Doua Republici Spaniole pe plan politic, economic şi social care au produs dezechilibrul ce a condus la cea mai recentă conflagraţie de pe teritoriul Spaniei. Acestea devin utile şi în analiza politică actuală, permiţându-ne să observăm şi să anticipăm schimbările pe plan politic.

Lasă un comentariu
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]
Visited 2 times, 2 visit(s) today
Distribuie