Războiul Spaniol de Succesiune (1701-1714)

Războiul Spaniol de Succesiune (1701-1714)

Războiul Succesiunii Spaniole (1701–1714) s-a dat între mai multe puteri europene, în principal spaniolii loiali arhiducelui Carol, Sfântul Imperiu Roman, Regatul Marii Britanii, Republica Țărilor de Jos, Portugalia și Ducatul de Savoia pe de o parte, respectiv spaniolii loiali lui Filip al V-lea, Franța și electoratul Bavariei pe de altă parte, și a fost cauzat de posibila unificare a regatelor Spaniei și Franței sub un unic monarh din casa de Bourbon. O astfel de unire ar fi schimbat drastic echilibrul puterilor.

Războiul s-a dat mai ales în Europa dar a inclus și Războiul Reginei Ana din America de Nord și a fost marcat de prezența unor generali remarcabili, printre care ducele de Villars, ducele de Berwick, ducele de Marlborough și prințul Eugen al Savoiei. A avut ca rezultat recunoașterea lui Filip ca rege al Spaniei, cu obligativitatea de a renunța la revendicarea tronului Franței și de a ceda mare parte din posesiunile coroanei spaniole Sfântului Imperiu Roman, Republicii Țărilor de Jos, Savoiei și Marii Britanii, destrămând imperiul european al Spaniei.

În 1700, Carol al II-lea, ultimul monarh spaniol din dinastia Habsburg, a murit fără urmași, lăsându-și averea moștenire lui Filip, nepotul surorii sale și al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Filip a devenit astfel Filip al V-lea al Spaniei; fiind și cel mai tânăr fiu al delfinului Franței, Filip era în linia de succesiune la tronul Franței. Perspectiva ca imperiul multicontinental spaniol să treacă sub controlul lui Ludovic al XIV-lea a determinat ca o largă coaliție de puteri să se opună succesiunii lui Filip.

Războiul Spaniol de Succesiune (1701-1714)

Războiul a debutat încet, împăratul Leopold luptând să apere revendicările Habsburgilor austrieci asupra moștenirii spaniole. Pe măsură ce Ludovic al XIV-lea a început să-și extindă teritoriile, și alte țări europene (în principal Anglia, Portugalia și Țările de Jos) au intrat în război de partea Sfântului Imperiu Roman pentru a contracara expansiunea franceză. Alte state s-au alăturat coaliției împotriva Franței și Spaniei într-o tentativă de a prelua noi teritorii sau de a-și proteja dominioanele. Spania a fost ea însăși împărțită in ce privește succesiunea.

Citește și ..  Quaestorul în cadrul Imperiului Roman

Războiul a fost centrat în Spania și în Europa de Vest și Centrală (mai ales în Țările de Jos), alte lupte importante dându-se în Germania și Italia. Prințul Eugen și ducele de Marlborough s-au distins ca lideri militari în Țările de Jos. Războiul nu s-a dat doar în Europa, ci și în Indiile de Vest și în America de Nord și de Sud unde conflictul a fost denumit de coloniștii englezi Queen Anne’s War (Războiul Reginei Ana). Circa 400.000 de oameni au murit în lupte.

Războiul a luat sfârșit prin semnarea tratatelor de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714). Ca urmare, Filip al V-lea a rămas rege al Spaniei dar a renunțat la succesiunea la tronul Franței, evitând unirea celor două regate. Austriecii au cucerit mare parte din teritoriile spaniole din Italia și Țările de Jos. Hegemonia franceză asupra Europei continentale a luat sfârșit și ideea echilibrului puterilor a devenit parte a ordinii mondiale.

Filip a revitalizat rapid ambițiile spaniole; profitând de vidul de putere cauzat de moartea lui Ludovic al XIV-lea în 1715, Filip a anunțat că va revendica din nou tronul Franței în cazul morții tânărului Ludovic al XV-lea și a încercat să recucerească teritoriile spaniole din Italia, declanșând Războiul Cvadruplei Alianțe în 1717.

Lasă un comentariu
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]
Visited 1 times, 1 visit(s) today
Distribuie